vineri, 26 ianuarie 2018

Amintiri din Război

Tratatul de la Trianon

Conferința de Pace de la Paris a reprezentat cadrul de negociere pentru semnarea tratatelor de pace între puterile învingătoare și cele învinse în timpul Primului Război Mondial

Pentru România, semnarea Tratatului de la Trianon la 4 iunie 1920 va fi cea de-a doua mare izbândă în minuțioasa și complicata muncă de negociere de la Paris. Semnatarii documentului în numele Regelui Ferdinand au fost ministrul Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu, iar pentru Ungaria, ministrul Gaston de Benard și ambasadorul Alfred Drasche- Lazar de Thorda.

Tratatul de la Trianon are un conținut de 14 părți, 35 de secțiuni și 364 de articole, dintre le redăm mai jos integral pe cele cu referire la România:

“Partea II – Fruntariile Ungariei

Art. 27. Fruntariile Ungariei vor fi fixate după cum urmează:

[…] Cu România: De la punctul mai sus definit, spre est-nord-est şi până la un punct de ales pe râul Mureş la aprox. 3 km 500 m în amonte de podul căii ferate de la Mako la Szeged:

o linie de determinat pe teren; de acolo, spre sud-est,

apoi spre nord-est şi până la un punct de ales la aprox. 1 km la sud de staţia Nagylak .....

Cu România: De la punctul mai sus definit, spre est-nord-est şi până la un punct de ales pe râul Mureş la aprox. 3 km 500 m în amonte de podul căii ferate de la Mako la Szeged: o linie de determinat pe teren; de acolo, spre sud-est,

Vezi mai multe info AICI

„Cineva îmi spunea: ai făcut istorie. Nu! Am trăit istorie!“

Întors în ţară, Mircea Carp (90 de ani), vocea de la Radio Europa Liberă, şi-a lansat la Editura Polirom volumul „Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!“. Jurnalistul vorbeşte despre marile schimbări politice la care a fost martor activ.

Întors în țară, Mircea Carp (90 de ani), vocea de la Radio Europa Liberă, și-a lansat la Editura Polirom volumul „Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!“.

În interviul acordat Ziarului Metropolis, jurnalistul vorbeşte despre experiența de pe front din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre marile schimbări politice la care a luat parte, dar şi despre activitatea dusă în afara graniței, în slujba poporului român.

Andrada Văsii: 90 de ani într-o singură carte. A fost greu să îi comprimați într-un volum?

Mircea Carp: A fost greu, dar m-am gândit întotdeauna la Jules Verne care a scris o carte care se chema „Ocolul pământului în 90 de zile“. Așa și eu: am făcut ocolul pământului în 90 de ani, cu toată bogăția lor, cu amintirile transmise de părinții mei și, cum reiese din carte, m-am oprit când am împlinit 90 de ani.

În tot acest timp am avut o viață extrem de variată: am fost băiat de militar, tatăl meu fiind colonel, m-am născut la Gherla, am mers la Botoșani, la Chișinău, la Sibiu – acolo pe unde tatăl meu era trimis ca ofițer. Am avut o viață variată, dar liniștită și frumoasă, într-o perioadă de timp interbelică, în care situația din țară era foarte bună, liniștită. Luptele politice erau altceva…

Lucrurile au degenerat spre sfârșitul anilor ’30, dar a fost o viață bună, din punct de vedere economic, nu numai pentru clasa de mijloc, ci și pentru țăranii care își câștigau viața, lucrul destul de normal.

Vezi și

După aceea a început perioada a treia, perioada războiului, perioada schimbării politice din România, cu abdicarea regelui Carol al II-lea, venirea pe tron a Majestății Sale Regele Mihai, venirea la putere a mareșalului Antonescu – cu legionarii la început, apoi fără legionari -, războiul alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice până departe, la Stalingrad, întoarcerea acasă, schimbarea alianțelor, schimbarea de putere în România – actul de la 23 august, abdicarea mareșalului, condamnarea, ruperea alianței cu Germania, alianța cu marile puteri, chiar și cu Uniunea Sovietică, deși nu ne convenea din punct de vedere spiritual.

A urmat cealaltă perioadă de timp, pe care o descriu în carte așa cum am văzut-o la nivelul meu: uneori poate nu chiar în cele mai înalte cercuri, alteori ca un tânăr elev şi ofițer. După aceea am fost arestat, din fericire puțină vreme – 4 luni și ceva. Unii prieteni au stat în puşcărie ani de zile, iar alții nu s-au mai întors niciodată. După ce am ieșit din închisoare am reușit să fug și a început un alt capitol, cel al exilului: întâi în Austria și după aceea în lumea nouă, America.

A venit momentul trecerii la Vocea Americii, unde am lucrat la Washington. Nu am pornit chiar de jos, ci din postul de crainic. A urmat vizita în România cu președintele Nixon, primul președinte american care a vizitat România, după aceea trecerea la Europa Liberă, întoarcerea în România, până când, într-o bună zi, am închis luminile și m-am reîntors în țară unde mi-am reînceput activitatea, tot așa cum am crezut și cum sunt convins că am făcut întotdeauna: în slujba țării, în slujba poporului meu.

Sunt un adept foarte fidel al credinței noastre religioase, al tronului, al vieții în slujba democrației și libertății. În slujba poporului român. Sunt cetățean român, în suflet am avut România, chiar și atunci când regimul comunist mi-a retras cetățenia.

Mircea Carp

Cât de mult v-a afectat retragerea cetățeniei?

Nu m-a afectat deloc, pentru că mi-o lua un regim în care nu că nu credeam personal, dar pe care nu-l recunoșteam. După părerea mea, cei mai mulţi dintre români au fost nevoiţi să trăiască cu acest regim. Cum și nemții au trăit cu regimul fascist, cum şi polonezii au trăit sub regimul comunist. Dar sunt convins că în suflet gândeau și acționau altfel.

Așa că pe mine nu m-a afectat deloc; mi s-a luat cetățenia… mi s-a luat! Era treaba lor, nu a mea. Atunci când au avut loc evenimentele din decembrie ’89, printre primele decrete s-a numărat şi cel prin care li s-a dat automat cetăţenia celor cărora li se luase în 1954-1955. Nu mi s-a făcut nici bine, nici rău, în afară de faptul că am avut ceea ce am avut dintotdeauna.

Ați dedicat o bună parte din carte carierei militare. Dacă nu ați fi fost militar, ați fi făcut atât de bine față tuturor problemelor?

Activitatea mea militară se trage de la strămoșii mei. Și de la unchii mei. Victor Crețeanu, un unchi al mamei mele, a fost primul director general al Cavaleriei. Tot pe linia mamei sunt urmaș direct al lui Lascăr Catargi. Când Carol I a vrut să demisioneze, oarecum mâhnit de viața politică din România, Lascăr Catargi i-a spus pe graiul moldovenesc: „Păi, aiasta, maiestate, nu se poate!“. Sunt convins că nu a fost singurul care l-a sfătuit, dar a fost unul din sfătuitorii principali. Am avut această înclinație către militărie, fiind o perioadă în care milităria era și un element social în țară.

Am urmat Liceul Militar, după care am intrat în școala militară. Ulterior, am fost trimis în Germania, cu alți 60 de aspiranți. Eram aliați de război cu Germania și eram trimiși să învățăm noul stil de luptă al anilor ’40-’44 şi armamentul. M-am întors acasă, iar mulți dintre noi au vrut să meargă pe frontul de Est, mai mult împotriva bolșevismului decât împotriva Uniunii Sovietice. Dar nu li s-a permis și li s-a explicat că noi am fost trimiși în Germania să învățăm, deci era timpul ca și noi să îi învățăm pe alții, în Armata Română.

Ne-a prins Actul de la 23 august, deși mulți tineri aveau o simpatie deosebită față de mareșalul Antonescu. Totuși, mareșalul era comandantul suprem, comandantul de căpetenie al Armatei. Am urmat Actul de la 23 august și am plecat pe front, în Ardealul de Nord. Acesta a fost un obiectiv al nostru chiar când ne luptam în Răsărit. Îmi aduc aminte că de câte ori era ocazia la o manifestare, tinerii studenți totdeauna aveau grijă să scandeze „Vrem Ardealul! Vrem Ardealul!“ pentru că era sufletul nostru.

Să vorbim despre perioada în care ați luptat alături de sovietici. Ați avut chiar un moment în care tacticile dumneavoastră difereau de cele adoptate de ei. Mă refer la momentul luptei de la Târnăveni şi la confruntarea cu nemții.

Noi am vrut să nu sacrificăm mai multe vieți inutile, în lupte care puteau să aștepte momentul prielnic. Sovieticii din divizia care era cu noi au încercat să străpungă linia germană de două ori. Constatând că nu pot, au adunat pur și simplu alte regimente și au pornit la atac sub ploaia de proiectile germane.

Au lăsat tancuri distruse în dreapta, morți în stânga, au lăsat tunuri, dar au câștigat bătălia, ceea ce nu era greu, pentru că rezistența germană de acolo era foarte redusă. Mi-aduc aminte că generalul rus a spus că „așa se câștigă o bătălie“. După părerea noastră, o bătălie trebuia câștigată cu ceva cap și cu cât mai puține victime. Erau soldați români. Sigur că știam că fiecare poate să moară în 10 secunde sau o oră, dar rușii, având imensitatea pe care o aveau (de altfel, era o metodă pe care au folosit-o atât în primul Război Mondial și în cel din Balcani), își sacrificau oamenii ca să câștige bătălii.

Ați avut parte și de momente mai relaxate pe front. Cum a fost când ați vrut să faceți rost de bere de la Cluj?

Nu au fost poate întotdeauna haioase, dar au fost frumoase din alte puncte de vedere şi mă refer la tot drumul pe care l-am făcut de când am intrat în Ardeal, pe la Lara, pe la Luduș, în regiuni viticole. Eram primiți cu flori de populația pe care o eliberam din Ardealul de Nord şi cu sticle de vin cu care ne animam spiritele. Momentul cu berea a fost o nebunie tinerească.

Nu pleci chiar așa după niște bere, când poți să stai liniștit după ce te-ai bătut nu știu câte zile. Când ai 20 de ani ți se pare că ești matur. Ne-am dus să bem o berem fără să avem admirația nici unei fete în jur, doar admirația colonelului care era mirat că mă duc după bere la Cluj când aș fi putut să mă odihnesc.

Ați avut și momente în care ați fost invitat să faceți parte din Partidul Comunist, dar ați refuzat. La Sibiu, maiorul Dobre v-a făcut o propunere. De ce nu ați acceptat?

Am refuzat, pentru că totul era împotriva firii mele. Mă consideram un român bun, mă trăgeam dintr-o familie care dăduse mult țării și nu credeam în niciunul din principiile comuniştilor. Nu credeam că pot să fiu împotriva religiei mele creștine, ceea ce comuniști propovăduiau.

Nu credeam într-o altă formă de guvernământ pentru țara mea decât monarhia, regalitatea. Nu înseamnă că exclud și o formă de guvernământ republicană, dar o formă de guvernământ impusă la putere de către voința poporului, nu prin ridicare de sabie de către un ocupant. Credeam în proprietatea privată, fiecare om avea dreptul, puțin sau mult. Credeam şi în alte principii care nu corespundeau deloc cu ceea ce îmi cerea dl. maior Dobre și ceea ce, desigur, îmi cerea Partidul Comunist.

Mircea Carp

Aţi fost arestat, în urma unei călătorii făcute pentru a-l întâlni pe Mimi Ghica. A început apoi lungul șir de anchete la Interne, Văcărești. Cum a fost această perioadă?

Într-un fel mă simțeam foarte clar în aceeași luptă pe care o dusesem mai înainte pe frontul de Vest şi în aceeași luptă pe care am dus-o în libertate, pentru ceea ce credeam eu: democrație, regalitate, popor. Pentru mine, închisoarea a fost o continuare a acestei activități, a acestei stări de spirit. Trebuie să recunosc, mereu fac acest lucru cu toată sinceritatea, am stat numai patru luni și ceva în închisoare spre deosebire de alți camarazi de-ai mei sau preoți, muncitori, țărani care au fost închiși, schingiuți. Unii au murit.

Am avut protecția lui Dumnezeu şi nu am trecut prin aceste grozăvii. Am luat bătaie, am stat închis, am fost supus unor anchete interminabile. Nu știam nici cu o oră înainte dacă nu mă ia din nou la anchetă sau dacă mă mută la altă închisoare.

Mircea Carp

Am avut mare noroc când au dat drumul unui grup de la închisoarea Văcărești. Trebuia să fim mutați de la Văcărești la Pitești. La ora aceea, Piteștiul nu însemna nimic. Nu ne-a îngrozit faptul că urma să ne mute la Pitești, pentru că nu știam ce urma să devină.

Ne-au lăsat în libertate și n-am avut voie să părăsim Bucureștiul. Stau și mă gândesc de atâtea ori că un singur ordin dat de cineva putea să îmi schimbe viața complet: dacă mă trimitea la Pitești, unde intrai în acea îngrozitoare închisoare, cu încercările de reeducare ș.a.m.d.

Dar eu am ieșit din închisoare. Apoi am avut noroc din alte cercuri, ca să plec în străinătate și să fiu de ajutor celor care deja începuseră lupta de acolo, pentru eliberarea țării. Eliberarea a însemnat întotdeauna și democrație, pentru că fără democrație nu are același efect. Poți fi liber dar să nu ai, în același timp, un sistem politic și de viață care să te conducă în libertate şi în care munca și sufletul tău să conteze.

Plecarea în afara țării a fost un lung șir de concordanțe fericite? Ați primit ajutor din partea cunoscuților, prietenilor și necunoscuților?

Sigur că da. Eu sunt un optimist. M-am născut în luna ianuarie, în zodia Vărsătorului, care mereu vede paharul pe jumătate plin, mai degrabă decât gol. Vă povestesc un incident care nu apare în carte, petrecut la eliberarea Ardealului. Noi, unitatea a 4-a, am eliberat Careii Mari, ultima bucățică de pământ românesc, la 25 octombrie. Armata a făcut-o cadou regelui, iar mai târziu a devenit Ziua Armatei.

Am ajuns dincolo, în Ungaria și, cum se spune, ne-am lins rănile și ne-am pregătit pentru alte acțiuni. A doua zi după ce am ajuns acolo, eu am fost încartiruit într-o casă a doi unguri, erau doi țărani mai în vârstă. După aceea mi s-a spus să mă duc la Careii Mari și să aduc Trenul de Luptă, adică Unitatea de Aprovizionare. În casa aceasta era și o fată tânără de vreo 16 ani. Eu o remarcasem când m-am încartiruit.

M-am gândit că fata are părinții la Careii Mari, dar aceștia au trimis-o la rudele din Ungaria, deoarece credeau că armata sovietică nu va face și acolo aceleași atrocități. Am spus că dacă se închid acum frontierele, fata rămâne în Ungaria și poate că nu va avea nicio ocazie să își vadă familia. Atunci, tot ca o nebunie de tinerețe, m-am întors și le-am spus unchilor că, dacă ei îmi dau voie, o iau pe fată cu mine cu mașina și o duc la părinții ei.

Vă puteți închipui fața celor doi bătrâni: un tânăr, ofițer român și o fată tânără. L-am spus „văd pe fața voastră la ce vă gândiți, aveți perfectă dreptate, dar nu se va întâmpla nimic. Dacă nu o scoateți acum, va rămâne cu dumneavoastră. Poate multă vreme, pentru că frontierele se închid“. După mult timp și-au dat consimțământul, am îmbrăcat-o în soldat român, am urcat-o într-un jeep și am trecut cu bine.

Sinceritate și curaj

Patru ani mai târziu, sunt prins la frontiera dintre Ungaria și Austria încercând să mă refugiez. Sunt luat, dus la poliția gării, port o discuție, ei constată că nu sunt ungur şi că nu știu decât românește și nemțește. Un comisar care avea banderolă roșie mi-a spus să mă duc la cantina gării, să consum ceva. Asta după ce avusesem cu el o scurtă discuție în care am recunoscut că sunt ofițer român fugit şi că am fost închis. Am cerut o pălincă, un cârnat pe care nu l-am mâncat, deoarece îmi stătea în gât; știam că era sfârșitul, întorsul în țară.

După aceea, un jandarm tânăr mi-a făcut semn să mă duc la el. După ce s-a uitat la mine mi-a spus în nemțește „nu știu dacă am văzut în viața mea un idiot mai mare sau un om mai brav ca dumneata.“ I-am mărturisit că am învățat lecția: dacă nu spun acum, spun la securitatea maghiară. Mi-a spus că, deoarece vorbesc perfect nemțește, sunt neamț din Iugoslavia. Frontiera acolo era formată din Iugoslavia, Austria și Ungaria și aveau ordin ca toți nemții din Iugoslavia să fie lăsați să plece.

Concluzia? Eu am făcut un bine cu patru ani înainte într-un loc din nordul Ungariei. Şi a venit recompensa, nu de la aceeași persoană, nu de la părinții ei, ci de la cu totul altcineva. Recunoștința vine de altundeva. Nu vine aproape întotdeauna de la persoana pe care ai ajutat-o.

Mircea Carp

În America ați ajuns cu vaporul. La debarcare ați fost întâmpinat de o mare de oameni îmbrăcați în haine arabe. A fost un șoc cultural pentru un om venit dintr-un regim al opresiunilor?

Da, întâi am fost teribil de surprins, deoarece era duminică și străzile erau pline de cămile şi de arabi pe cai. Prima impresie, ca să spun așa? Am înnebunit! „Eu sunt într-o țară arabă aici?“. Profesorul Mănuilă, care m-a primit la debarcader, mi-a explicat că e vorba despre o organizație masonică americană, care, din amuzament, mai joacă diferite jocuri şi roluri.

Această organizație este pe tot cuprinsul Statelor Unite, se numeşte Shriners și este extrem de înclinată să ajute oameni (susțin spitale, cămine pentru copii sau oameni refugiați în America, fiind o organizație filantropică de primul plan). După explicațiile acestea am zis că într-adevăr am ajuns în America.

A urmat perioada în care ați vorbit la Vocea Americii. Pentru prima oară crainic. Spuneați, în carte, că tot timpul ați fost conștient că vă adresați direct fraților români.

Da, din prima zi a fost așa. În sufletul meu am trăit toată viața românește. Am fost căsătorit cu o nemțoaică, mama băiatului meu, o femeie excepțională care s-a atașat obiceiurilor noastre. Toată viața mea era concentrată pe România. Bine, să nu exagerez. Dacă beam o cafea la New York nu mă gândeam în acel moment la România, dar era vorba de ceva românesc la o știre sau la altceva.

Când am intrat prima oară în studio, primul gând pe care l-am avut a fost că eu mă adresez celor de acasă. Înainte să intru în studio, doar citeam ştirile. De data aceasta, era ceva nou, adică era prima mea convorbire cu poporul român. Cu vremea, acest sentiment nu a mai fost la fel de intens, dar a rămas acolo. Mereu mă gândeam că o știre care privea România sau o altă țară cu regim comunist era auzită. Tot timpul am trăit cu acest sentiment, până am stins lumina. După aceea am crezut că s-a terminat, dar nu era așa.

La cutremurul din ’77 v-ați întors în țară.

Prima oară m-am întors cu Nixon, după aceea din nou cu secretarul de stat, apoi cu Ford și la cutremur. Cutremurul a fost sâmbătă spre duminică noaptea. Nu eram acolo, ci la München, fiind ziua mea liberă. Băiatul meu, Mihai, care era foarte atașat de România, (deși jumătate-jumătate este mai român decât românii, dacă pot spune așa), asculta Europa Liberă. A bătut la ușa dormitorului meu, mi-a spus că este cutremur în România și am sărit din pat.

Nu a trecut jumătate de oră și am primit telefon de la Washington să mă duc în România. Nu ateriza niciun avion în București, așa că am luat mașina și am venit cu colegul meu. Ne-am oprit la Craiova. Am văzut distrugerile de acolo și am venit în București. La un moment dat, când am văzut tancurile am avut impresia că suntem pe front. Toate acestea erau și pentru pază, dar și pentru pietre și bolovani.

Am trăit momente de mare emoție, deoarece era Bucureștiul meu. Mă durea. Pe stradă, lumea asculta Europa Liberă, ceea ce era o realitate, dar nimeni nu se mai agita de acest lucru. Până la venirea lui Ceaușescu din Africa, oamenii ascultau Europa Liberă. Am stat o săptămână acolo.

Întâmplări din activitatea de corespondent în România?

Îmi aduc aminte de momentul în care a venit Brejnev prima oară, după ce s-au reîncălzit relațiile cu Moscova. În general, cele 14 emisiuni în România au fost mereu legate de relațiile româno-americane. Doar la venirea lui Brejnev a fost altceva. Mi s-a dat viză și am alergat cu mașinile după Brejnev și Ceaușescu de la statuia lui Lenin, unde au depus o coloană de flori, până la Academia Militară. Patru locuri unde alergam din 10 în 10 minute să vedem cum depun flori și să prindem momentul. Uneori a fost lucruri importante, alteori lucruri mai puțin importante.

De câte ori v-ați întors în țară ați afirmat, în carte, că știați că sunteți ascultat. Peste ani și ani l-ați întâlnit pe BAU. Cine era BAU?

Știam. Chiar glumeam cu cei de la recepție. La un moment dat când coboram din cameră, întotdeauna ceream cartea de telefoane care nu se găsea decât acolo și spuneam „unde sunt ochelarii mei? Te rog spune-mi tu care este numărul de telefon la numele Carp Evelina, mătușa mea“.

Am făcut de vreo două ori lucrul acesta, iar într-o bună dimineață, cel de la recepţie îmi spune: „domnul Carp, mereu vă uitați ochelarii?“ Le-am răspuns aşa: „Nu-i uit, dar să nu dați sfoară în țară că mă urmăriţi, pentru că nu mă interesează. Să știți de la început“. La un moment dat, am vrut să văd dacă mi se deschide valiza. Cum faci lucrul acesta? Iei un fir de păr și te întorci peste o oră sau cinci. Problema era că nu-mi mai aduceam aminte unde l-am lăsat.

Așa că într-o zi, când am plecat de acolo, am deschis valiza și am lăsat-o pe birou pe masă, iar pe o masă am scris. „Bau! V-am văzut“. Peste ani am aflat de la ei cum făceau lucrurile: fotografiau cu multă atenție și pe baza fotografiilor refăceau cu exactitate conținutul valizei.

Mircea Carp

Ani de zile mai târziu, la Europa Liberă, Noel Bernard (n.r. fostul director) mă cheamă la el și pe o canapea văd un domn mai rotofei, pe domnul Bau. Era unul din agenții care fuseseră în cameră la mine atunci, şi care acum se refugiase. Ajuns la Europa Liberă, povestea întâmplările lui. Printre altele se număra şi aceasta. S-au amuzat și ei puțin de foaia pe care le-am lăsat-o. Atunci, unul dintre ei a vrut să scrie „și noi pe tine“, dar unul mai deștept i-a zis să o lase așa cum e.

Nu era chiar sigur să lucrați la Europa Liberă. Toată lumea știe despre moartea lui Noel Bernard, cea a lui Vlad Georgescu, despre atentatul cu umbrela, cu iradiațiile.

Sigur că aveam gândurile mele. Eram recăsătorit, aveam un băiat, știam lucrurile acestea. Mergeam, îmi vedeam de treabă, stăteam de vorbă cu cei care veneau din țară. Pur și simplu trăiam viața mea. Nu eram dispus să mă las chinuit de cei de la Securitate. Nici astăzi nu se știe 100% dacă Bernard sau Vlad Georgescu au fost omorâți. Noi credem că da, însă nu se ştie adevărul. Probabil că undeva există nişte hârtii şi cineva cunoaşte răspunsul.

Când a fost aniversarea de 50 de ani a Europei Libere, Iliescu era președinte. Acesta a chemat personalul la Cotroceni pentru a sărbători evenimentul. Unul dintre noi l-a întrebat ce se întâmplă cu atentatul împotriva clădirii și ce se întâmplă cu morțile celor doi și ale altora, ce se întâmplă cu faptul că Monica Lovinescu a fost bătută. Iliescu a spus că ei cercetează încă și că foarte curând o să avem informații. Nici peste 10 ani nu știm oficial, nimic, dar bănuim că așa s-a întâmplat.

Mircea Carp

Am lucrat în tandem cu Noel Bernard foarte bine, eu cu experiența de la Vocea Americii, el de la Europa. Cred că pe undeva, dacă a fost omorât, la Vlad Georgescu a fost o răzbunare. Poate era o răzbunare a faptului că, fiind un refugiat nou, ducea o activitate împotriva regimului. În orice caz, nimeni dintre noi nu știe. Cine scrie cărți face nu numai o greșeală, dar și un rău. Dacă într-o bună zi se va descoperi că n-a fost omorât de ei, pentru că și asta e posibil, atunci nu este bine.

Eu nu vorbesc niciodată despre revoluție, ci despre evenimentele din decembrie. Asta nu înseamnă că eu contest revoluția. Nu contest nimic, dar nu am încă dovezi, dacă a fost sau n-a fost o revoluție. Au fost oameni care au murit, care s-au sacrificat. Dar cine i-a sacrificat? Sau a fost într-adevăr o revoluție? Atunci mă ascund în spatele frazei : evenimentele din ’89.

Mircea Carp

Exil sau disidență ?

La mine a fost întotdeauna un exil. Deși un exil cu 14 călătorii în România. Eu nu m-am mișcat de pe poziția mea de exilat, pentru că, da, am fost exilat. Şi am trăit așa. Când mi s-a oferit posibilitatea să mă duc cu primele președinte în România, era foarte ispititor. Am rezistat și am zis că nu mă duc. Eram în vacanță și am fost chemat. „The boss is going to Romania“. „So what. Eu sunt în vacanță, tot serviciul funcționează“. Am vrut să dau o atmosferă de calm profesionist. „Te duci acolo?“. „Nu mă duc!“. „Dacă ți se cere, te duci!“. ,,Dacă mi se cere, să se aducă aminte că eu am fost condamnat politic, am nevastă, am copil“. „Vei fi pe lista de protocol“.

Eu am cerut să primesc pașaport diplomatic, dar nu am putut primi decât unul de protocol, din delegația președintelui. Te gândești că te întorci în România, dar am așteptat 10 zile să îmi vină viza. Departamentul american a anunțat că dacă nu îmi vine viza i se retrage viza corespondentului Agerpress, așa că în 24 de ore am primit viza mea.

Tovarășul Nixon la București

Tocmai avusese loc zborul Apollo și eram jurnalist sub semnul Vocea Americii. 25% dintre oamenii de pe stradă se opreau fără nici o jenă să stea de vorbă cu mine, pe mai mulți i-am întrebat ce cred despre vizita lui Nixon. Unul dintre ei a spus: „abia așteptăm să îl vedem pe tovarășul Nixon!“. Adjunctul meu de acolo a vrut să taie, dar nu a tăiat nimic. Era vorba unui om de pe stradă care dă un interviu. Am şi păstrat banda.

Cine este Mircea Carp

Mircea Carp (n. 1923, Gherla) este glasul care s-a auzit ani la rând la „Europa Liberă“ sau „Vocea Americii“. Plecat în 1948 din România comunistă, a ajuns mai întâi în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite, unde a lucrat pentru postul de radio „Vocea Americii“.

Dupa 22 de ani a revenit în Europa, la München, şi a continuat să transmită un timp pentru „Vocea Americii“, apoi s-a transferat la „Europa Liberă“, unde a rămas până la încheierea activităţii, în 1995. De-a lungul carierei sale, Mircea Carp a cunoscut oameni şi a relatat evenimente de importanţă istorică: l-a însoţit în calitate de corespondent special pe Richard Nixon, primul preşedinte american care a vizitat România, a realizat reportaje despre cutremurul din 1977, dar şi despre evenimentele din 1989.

(sursa CV – www.polirom.ro)

Foto credit: Alexandra Burloiu

Topul celor mai vândute eBook-uri Polirom în 2013

Parinoush Saniee, „Cel care mă aşteaptă’’

Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!’’

Sophie Kinsella, „Am numărul tău’’

Lev Tolstoi, „Anna Karenina’’

F.S. Fitzgerald, „Marele Gatsby’’

F.M. Dostoievski, „Idiotul’’

Siri Hustvedt, „O vară fără bărbaţi’’

N. Steinhardt, „Jurnalul fericirii’’

Ian McEwann, „Solar’’

John Fowles, „Magicianul’’

Cele mai noi titluri editate în format digital

Thomas Mann, „Iosif şi fraţii săi ‘’(vol. I, vol. II, vol. III)

Victor Suvurov, „Numele ei era Tatiana’’

Aurora Liiceanu, „Legături de sânge. Povestea Ioanei’’

Regina Maria a României, „Însemnări zilnice’’. Volumul al VIII-lea (1 ianuarie-31 decembrie 1926)

Carson McCullers, „Inima-i un vînător singuratic’’

Magda Cârneci, „Artele plastice în România 1945-1989. Cu o addenda 1990-2010’’

Foto credit: Polirom

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/video-mircea-carp-cineva-imi-spunea-ai-facut-istorie-nu-am-trait-istorie/

joi, 18 ianuarie 2018

Teorii Conspirative

“Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Avraam”! Oamenii ăşţia deţ̧in puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico- ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţîn sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică̆ personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt “aleşi” cu “binecuvântarea” acestui “GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altcevadecât să pună în practică directivele trasate de acesta”, mărturisia Anghel Rugină.

Vezi Sursa Info AICI

Material pentru cine vrea să știe pe ce lume trăim!
Conștientizare în lectură ! "Citiți până la capăt!!!

Trimis de Medicul Florin Rusu

Bioderm opens dermatology hospital north of Bucharest | Romania Insider (romania-insider.com)

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Mariu s Tucă Show". Acest ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţi ale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă... pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI! Realizatorul nu-şi "ierta" pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia.

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate... Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă. Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară , trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru" din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se "pe apa Sâmbetei", deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!... Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa... Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!... Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La "CASA ALBĂ", bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american "în privat", au început dezvăluirile: "George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!..." "Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" a întrebat, Tucă.

"Păi, nu prea..." a răspuns domnul profesor. "Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări", a mai spus domnia sa, "ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine"!... Apoi a continuat: "Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc "ca în sânul lui Avram"! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "câştiga alegerile", în mod "democratic" în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt "aleşi" cu "binecuvântarea" acestui "GRUP", şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică "directivele" trasate de acesta..."

Întrebare telefonică de la un telespectator: "Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de "GRUP"?" "Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită "privată" în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia "foaia de drum"...

Replică telefonică: "Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?" Răspuns: "Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor." Replică: "Să vă fie ruşine domnule, Rugină... Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta... Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele... Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia... Bună seara!..."

Anghel Rugină: "Dragă domnule, te felicit!... Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai tot părul alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!...

În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă... Îmi spui că nu ştii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SĂ AFLE... Să afle şi SĂ ÎNŢELEAGĂ!... Să înţeleagă că la nivel global "cărţile sunt făcute"! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!..."

Alt telespectator întreabă: "Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?" A.R.: "Sunt şi masoni în "grup", dar nu sunt majoritari!"

Telespectator: "Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?" A.R.: "Mai, băieţi... Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni... Adică nimeni dintre "muritorii de rând"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Trebuie să înţelegeţi că aceşti "adevăraţii bogaţi" ai lumii nu apar în nici un top, al niciunei reviste... Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună... Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!..."

TS : "Atunci sunt evreii?" A.R.: "Sunt şi evrei multi,dar nu numai" Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol..." A.R.: "Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul "GRUPULUI", deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest "GRUP"se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens... TS: "Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?" A.R.: "Se zice că acest "GRUP" a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi "GRUPUL" a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."

TS: "Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?" A.R.: "O.K. Să raţionăm un pic... Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi "administrate" de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, să zicem... 250-300 de persoane!... "

...Toată lumea... mută. Inclusiv Marius Tucă...

Şi domnul profesor a continuat: "Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte ZEI în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial... Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul "independent", a fost nevoie de un "război rece", care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copilului rebel - comunismul! Acum suntem în faza în care "GRUPUL" se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc... Trebuie să recunoaştem că acest "GRUP" a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP". De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. "Drepturile omului"sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar...

V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente. E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe !..."

Marius Tucă: "Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea? A.R.: "În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!" M.T.: "Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?" A.R.: "În primul rând, am o vârstă: "mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul", şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!..."

TS: "Şi noi ce trebuie să facem?"

A.R.: "Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!... Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt. Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi..."

Totul este gindit pandemic cam de prin anii ”20 cu Planul K !
Sărăcirea populatiei, insemnaă și exterminarea in masă. Totul este gindit pandemic cam de prin anii ”20 cu Planul K !
Sărăcirea populatiei, insemnaă și exterminarea in masă. ezi Vezi sursa info AICI

N. Iorga a început prin a aminti că : „În Evul Mediu existau în Germania trei oraşe libere: Hamburg, Lubeck şi Bremen. În Lubeck, printre diferitele familii de evrei conlocuitoare se găseau unele care se numeau „Zollern”, adică familiile din deal, şi spre a nu se confunda cu cele din vale îşi ziceau „Hohenzollern”. Aceşti Hohenzollerni, prin camătă şi tot felul de mijloace specific evreieşti, devenind extrem de bogaţi, au ajuns mai târziu stăpâni ai castelului şi domeniilor de la Sigmaringen, fiind mai târziu înnobilaţi de Margraful Bavariei. Din aceşti Hohenzollerni se trage actuala noastră dinastie, care după cum este şi firesc, poartă nu numai stigmatele rasei evreieşti, dar mai suferă şi de anumite tare care se transmit pe calea ereditară şi periodic din patru în patru generaţii.”

Acesta a spus d-lui colonel Urdăreanu următoarele: „Du-te şi spune stăpânului tău, că profesorul Iorga nu se teme de nimeni, chiar dacă Regele ar porunci să fie ucis şi că toate cele spuse acum la Academie se vor învăţa în viitor în cărţile de şcoală. Chiar dacă voi fi suprimat, cele spuse se vor cunoaşte totuşi în lumea întreagă, deoarece am avut grijă să le trimit mai înainte la Londra, Roma, Paris şi Berlin.” Toate aceste insinuări fac obiectul de discuţie prin toate lojile masonice, loji în care s-ar fi hotărât detronarea Suveranului României.

Tot masonii mai pretind că, pentru ca opinia publică să nu dea crezare celor care s-ar comenta, (Regele) a îmbunat pe N. Iorga, iar la serbarea şi recepţia membrilor Ordinului „Ferdinand”, Suveranul s-a fotografiat întreţinându-se cordial cu acesta.

Arhiva SRI, fond D, dosar 11382, vol. II, f. 181-184.

Veteranul de război general maior (rtg) aviator Radu Theodoru a adresat o scrisoare deschisă către Ursula von der Leyen, „cu o funcție pasageră la întreprinderea «Uniunea Europeană», în opinia mea, casă de toleranță a umanoidului contemporan întors în epoca troglodiților”, după cum se arată în textul mesajului rostit de veteran într-o înregistrare făcută publică în mediul online.

Pentru Radu Theodoru nu există dubii: economic, UE este un tripou de escrocat estul european, iar politic este instrument al plutocrației bancare ajunsă în faza de imperialism paranoic de a anula istoria națiunilor, complexul lor identitar.
Apoi, mai arată generalul maior în scrisoarea sa, UE este, demografic, mașinăria folosită să împuțineze radical populațiile creștine de pe mapamond.
Veteranul observă că doamna Ursula von der Leyen nu-și vede de treburile ei și se amestecă în treburile românilor, motiv pentru care generalul maior se vede îndreptățit să îi comunice „sus-numitei cucoane” următoarele, în scrisoarea citată:
„Afacerile dumneavoastră cu vaccinurile, plus mita, sau avantajele oferite slugilor regionale funcție de cantitățile achiziționate pe seama bugetelor locale, vă privesc. Treabă de poliție economică.”
„Un amestec brutal și obraznic în conștiința identitară a românilor”
„Interzicerea sărbătorii Crăciunului, a pomenirii numelui Maicii Domnului, a modestului Iosif, este un amestec brutal și obraznic în conștiința identitară a românilor. Noi, nestimată și impertinentă cucoană, suntem purtătorii unei istorii bimilenare. Strămoșii noștri au scris cu o mie de ani înaintea celor de pe Eufrat și Nil. Ne-am creștinat de la emanația hristică directă prin apostolul Andrei, cel întâi chemat la apostolat. Și conform moralei creștine, nu ne amestecăm în bordelul sodomist, dezgustător, pe care-l adăpostește întreprinderea dumneavoastră.”
Vezi Sursa Info Aici

Sursa http://www.glasulstramosesc.ro/blog/nicolae_iorga_despre_familia_hohenzollern_special_pentru_regalisti_si_pentru_habaucii_care_trambiteaza_ca_legionarii_l_au_omorat_oe_iorga/2016-07-06-109

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS.

Raportul vorbeşte despre "un nou echilibru pe continentul european", respectiv "redefinirea sferelor de influenţă". Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea "Malta" au mai adus şi o hartă.

Înţelegerea de la Malta

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist.

Adică înţelegerea de la Malta. Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă "Dniester" în cadrul Ucrainei.

Publicaţia franceză "L'evenement de Jeudi" arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie "Ţigani". Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.

Ce spune harta şi ce s-a întâmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrânul continent, din 1990 până astăzi:
- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.
- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începând cu 1990, când Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sârbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sârbi şi bosniaci.
- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.

- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.

- În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scânteia scindării - deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.

- "Eliberarea" bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub "opresiunea franceză", este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.

- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum "simbolic" privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.

- "Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpânită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă". Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, când războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lângă Tribunalul Judeţean, în plină zi.

Chelaru: "Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000"

Generalul Mircea Chelaru: "La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de ţigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea conferinţă de presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din câte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decât cu sânge".

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit - pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România - Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate "George C. Marshall" din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.

De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceauşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: "Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta". O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti - Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar... Ce scria presa în 20 mai 2008: "Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică". Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme.

Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de niciunul din aceste parchete. Cât despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rând, frâiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie...
România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.

Ţara prăbuşită, economia devastată, valorile noastre spirituale defăimate

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizând şi denaturând faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungându-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrânşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gândite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stâlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpân pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungând chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atâtea şi atâtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mâna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţământul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decât o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decât să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine o mai rămâne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpânire străină.

Sursa: IonCoja.ro / http://www.ziarulatac.ro/teoria-conspira-iei/teoria-conspiratiei-reimpartirea-europei-si-a-romaniei-27703

Teorii ale conspiraţiei care s-au dovedit adevărate

De la atentatele de la 11 septembrie până la aselenizările din cadrul programul spaţial Apollo, sau la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, toate evenimentele importante au născut scenarii alternative din partea scepticilor, de multe ori fanteziste. Unele teorii ale conspiraţiei însă, s-au dovedit a fi adevărate.

Prohibiţia a fost o interdicţie naţională de a produce, comercializa, importa sau transporta băuturi alcoolice, impusă în Statele Unite la începutul anilor '20. Măsura a fost luată pe fondul unei mişcări împotriva consumului de alcool, susţinută în principal de protestanţii din mediul rural. Legea Volstead şi al 18-lea amendament la Constituţia SUA au pus în practică prohibiţia naţională, care a durat până în 1933. În ciuda legilor dure şi a măsurilor luate de autorităţile americane, Prohibiţia nu a reuşit să elimine consumul de alcool, în cei 13 ani în care a fost în vigoare, ba mai mult, a dus la apariţia unor reţele de crimă organizată şi la dezvoltarea celor existente, cum ar fi Mafia.

Departamentul Trezoreriei din Statele Unite a otrăvit alcoolul în timpul Prohibiţiei

Pentru a face faţă cererii uriaşe, contrabandiştii nu numai că produceau alcool, dar şi furau cantităţi mari de alcool industrial, relatează Business Insider. Chimiştii plătiţi de traficanţi se asigurau apoi că elementele nocive, în special alcoolul metilic, erau eliminate, şi se putea trece la realizarea produselor atât de căutate. Guvernul american a aflat de această practică şi a început să adauge în alcoolul industrial substanţe chimice mult mai periculoase, cum ar fi kerosenul, acetona sau cloroformul. Acestea trebuiau să îmbolnăvească un număr de consumatori şi să-i descurajeze pe ceilalţi. Se estimează că numai în New York, între 1926 şi 1927, au murit peste o mie de persoane, otrăvite de substanţele adăugate de autorităţi în alcoolul industrial.

În 1932, Serviciul de Sănătate Publică din SUA, împreună cu Institutul Tuskegee, au demarat un studiu clinic pentru a analiza evoluţia naturală a sifilisului netratat la bărbaţii de culoare. Subiecţii au fost atraşi în cadrul programului sub pretextul că primesc asistenţă medicală gratuită din partea guvernului. Nu numai că participanţilor la studiu nu li s-a spus că sunt bolnavi de sifilis, dar nici nu au fost trataţi corespunzător, nici măcar după apariţia şi acceptarea penicilinei ca remediu împotriva infecţiei.

Experimentul a reunit 600 de bărbaţi afro-americani, 399 de bolnavi şi 201 sănătoşi. Deşi studiul era planificat să dureze doar şase luni, a ţinut, până la urmă, 40 de ani. A fost întrerupt în 1972, după un articol Associated Press, care a făcut publice toate neregulile care se petreceau în cadrul experimentului Tuskegee.

Mai mult de 100 de milioane de americani au fost vaccinaţi cu un virus potenţial cancerigen

Din 1954 până în 1961, virisul simian 40, SV40, s-a regăsit în componenţa vaccinului împotriva poliomielitei. Cercetările estimează că cel puţin 98 de milioane de persoane au fost injectate cu vaccinul contaminat doar pe teritoriul Statelor Unite. Guvernul federal a modificat prevederile referitoare la vaccinurile orale în 1961, dar medicii au continuat să administreze medicamentele până în 1963.

Virusul SV40 este cunoscut pentru faptul că duce la apariţia cancerului la animale, dar nu există studii care să-l lege de dezvoltarea bolii la pacienţii umani. Totuşi, anumite cercetări au descoperit urme ale virusului în componenţa tumorilor cerebrale şi pulmonare, atât la adulţi cât şi la copii.

Incidentul din golful Tonkin este expresia folosită pentru a desemna două lupte între nave americane şi nord-vietnameze, care au avut loc pe 2, respectiv 4 august, 1964. Întâmplarea a dus la declanşarea războiului din Vietnam, iar autorităţile americane au fost acuzate, în numeroase rânduri, că au fabricat incidentul pentru a justifica o intervenţie în statul comunist.

Oficial, distrugătorul american USS Maddox a fost implicat într-o luptă împotriva a trei nave vietnameze, în golful Tonkin, pe 2 august 1964, în urma căreia patru soldaţi vietnamezi au fost ucişi, iar navele lor au fost serios avariate. Peste două zile, distrugătorul a răspuns unui atac vietnamez în aceeaşi zonă, iar preşedintele Lyndon Johnson a hotărât să ceară Congresului aprobarea pentru o intervenţie militară, fapt care a dus la începerea războiului din Vietnam. În 2005 însă, NSA a desecretizat documentele legate de eveniment, conform cărora al doilea atac, cel care a determinat intervenţia americană, nu a avut loc. Se pare că soldaţii de pe USS Maddox au interpretat nişte semnale radar false drept un atac asupra lor din partea vietnamezilor, care nu au întreprins nicio acţiune în acea noapte.

Liderii americani plănuiau să însceneze o serie de atacuri teroriste, pentru a interveni în Cuba

În 1962, la scurt timp după ascensiunea lui Fidel Castro la putere în Cuba, Departamentul Apărării din Statele Unite a propus demararea Operaţiunii Northwoods. Aceasta urma să utilizeze o serie de măsuri pentru a câştiga sprijinul opiniei publice americane şi internaţionale şi pentru a justifica o intervenţie armată în statul comunist. Conform dosarelor, care au fost desecretizate recent, tacticile care urmau să fie folosite includeau răspândirea unor zvonuri, distrugerea unei nave americane în golful Guantanamo şi chiar organizarea de înmormântări pentru victimele fictive, sau chiar deturnarea unor avioane comerciale sau vase de croazieră. Din fericire, preşedintele John Fitzgerald Kennedy a refuzat propunerea oficialilor.

Guvernul SUA a testat efectele LSD-ului pe cetăţeni canadieni şi americani, fără ca aceştia să ştie

La începutul anilor '50, guvernul Statelor Unite a autorizat CIA să înceapă Operaţiunea MKUltra, un studiu clinic care urma să analizeze efectele hipnozei, torturii, izolării şi ale LSD-ului, asupra pacienţilor umani. Cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiau despre ce e vorba, iar medicii şi personalul spitalelor implicate au fost plătiţi pentru a nu informa subiecţii corespunzător. Autorităţile au oferit chiar heroină unor persoane dependente, pentru a le convinge să ia parte la experiment.

Până la încheierea operaţiunii, în 1973, când multe dintre documente au fost distruse, mai mult de 30 de universităţi au fost implicate şi cel puţin o persoană a murit, sinucigându-se după ce a ingerat LSD fără să ştie.

Americanii au scos la suprafaţă un submarin rusesc cu trei rachete nucleare armate la bord

În 1974, Richard Helms, directorul CIA, a obţinut aprobarea preşedintelui Nixon pentru a începe o operaţiune de recuperare a unui submarin rusesc scufundat în Oceanul Pacific. Americanii erau interesaţi de cele trei rachete nucleare armate, de câte o megatonă fiecare, care se aflau la bord. Deşi documentele au fost desecretizate, unele informaţii lipsesc sau au fost distruse, aşa că nu se ştie dacă operaţiunea a reuşit sau nu. Totuşi, vasul care trebuia să asiste la scoaterea la suprafaţă a submarinului a ajuns în Hawaii pentru "descărcarea elementelor recuperate".

Guvernul Statelor Unite a vândut arme Iranului şi a folosit banii pentru a susţine militanţii din Nicaragua

În 1985, mai mulţi oficiali americani, apropiaţi preşedintelui Reagan, au facilitat vânzarea de arme către Iran, încălcând astfel un embargou care era în vigoare la acea perioadă. Profitul obţinut astfel a fost apoi folosit pentru finanţarea grupului Contras, rebelii anti-comunişti din Nicaragua.

Întreaga situaţie a fost declanşată de capturarea a şapte cetăţeni americani în Liban, de către un grup ostil care avea legături cu Iranul. După negocieri care au implicat şi Israelul, Statele Unite au fost de acord să vândă arme Iranului, în schimbul eliberării ostaticilor. Implicarea preşedintelui Reagan în toată afacerea nu este cunoscută.

O companie de relaţii publice a obţinut sprijinul opiniei publice pentru intervenţia SUA în războiul din Golf

În 1990, o fată de 15 ani din Kuwait, a depus o mărturie, în faţa Congresului din Statele Unite, împotriva soldaţilor din Irak. Nayirah, aşa cum a fost numită fata, a spus că militarii luau bebeluşi din incubatoarele spitalelor şi îi aruncau pe podea, ca să îi omoare. Mărturia fetei, împreună cu alte motive, a dus la intervenţia Statelor Unite în războiul din Golf.

O investigaţie ulterioară a demonstrat că discursul pe care fata l-a ţinut în faţa Congresului a fost conceput de gigantul de pe piaţa companiilor de relaţii publice Hill & Knowlton şi, mai mult, că "Nayirah" era fiica ambasadorului din Kuwait în Statele Unite. Tom Lantos, cel care a co-prezidat comisia în faţa căreia fata a depus mărturie, a coordonat întreaga afacere. Coincidenţă sau nu, comisia pe care o conducea închiria spaţiu în sediul central al companiei de PR care a pus totul la punct.

Sursa : http://www.mediafax.ro/life-inedit/9-teorii-ale-conspiratiei-care-s-au-dovedit-adevarate-12314843

Implicarea organizaţiilor evreieşti mondiale în obţinerea de drepturi pentru evreii care invadaseră Principatele Unite, a coincis cu momentul creării statului român modern, acestea obstrucţionând prin toate mijloacele realizarea dezideratelor româneşti.

Pentru a înţelege dimensiunea acţiunilor trebuie citat din apelul lansat către "poporul israelit" de către Cremieux şi Montefiore, doi dintre fondatorii Alianţei Israelite Universale: " Alianţa noastră nu este nici europeană, nici africană, nici americană, nici australiană, ea este universală, împrăştiaţi în mijlocul unor popoare care sunt duşmane drepturile şi interesele noastre, vom rămâne membri ai poporului ales....Pe zi ce trece, reţeaua cu care evreii îmbrăţişează întreg pământul se întinde, iar măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor împlini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pământului vor fi ale noastre".

Problema drepturilor evreilor s-a acutizat în momentul publicării proiectului Constituţiei din 1866, care prevedea, la art. 6, că "religia nu poate fi un obstacol la împământenire". La Bucureşti au fost înregistrate o serie de manifestaţii antievreieşti. În acest context, evreul francez Isaac Adolf Cremieux s-a deplasat la Bucureşti, oferind suma de 25 milioane franci în schimbul încetăţenirii evreilor infiltraţi între graniţele României. În ciuda demersurilor făcute, Constituţia a fost votată la 30 iunie 1866, având, la art. 7, următorul text: "Numai străinii de rit creştin pot dobândi împământenirea".

În scurt timp, Brătianu este atacat şi acuzat de organizaţiile mondiale evreieşti. În anul 1887, Ernest Desjardins publică la Paris lucrarea "Les Juifs de Moldavie", din care cităm:"evreii rămân cu totul străini de viaţa naţiunii în sânul căreia trăiesc, nu vor să urmeze şcolile româneşti, se sustrag de la serviciul militar şi se ocupă de camătă".

Acuzat în afara ţării, Mihail Kogălniceanu scrie în 1869: "În România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasă; ea este o chestiune naţională şi totodată o chestiune economică. În România, jidovii nu constituie numai o comunitate religioasă deosebită; ei constituie în toată puterea cuvântului o naţionalitate, străină de români prin origine, prin port, prin moravuri şi chiar prin sentimente...De aceea, nu de astăzi, ci de pururea, în tot timpul şi sub toate regimurile, toţi Domnii, toţi bărbaţii de stat ai României, toţi acei ce poartă un interes viu pentru ţara lor, s-au preocupat de necesitatea de a opri exploatarea poporului român printr-un alt popor străin lui, prin jidovi".

În "problema evreiască", Principele Carol I îi scrie tatălui său, în 1872: "N-am decât o teamă, ca evreii să nu sfredelească şi să stăruiască atât de mult pe lângă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încât să ne silească a li le da...Acum câteva luni, izraeliţii se mai bucurau aici de câteva simpatii în unele cercuri, dar de când au făcut atâta tămbălău în Europa, de când presa evreiască din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea evreilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdată".

În 1873, Principele Carol I revenea: " Suntem învinuiţi prin ziare că prigonim pe evrei, fiindcă noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a ţine debite la ţară. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi suntem hotărâţi a respinge orice reclamaţie sau intervenţie în privinţa aceasta. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova, ca să poată aprecia acţiunile vătămătoare ale evreului asupra populaţiei ţărăneşti cu rachiul lui falsificat".

Evreii veniţi din imperiul austro-ungar, deşi stabiliţi permanent în România, se declarau "sudiţi" ( supuşi austro-ungari), fiind sub protecţia reprezentanţelor diplomatice ale imperiului. Ei nu plăteau taxe, impozite, fiind scutiţi de orice obligaţie faţă de statul român.

Toată această situaţie a fost energic atacată de Mihai Eminescu, ideolog al Partidului Conservator, care susţinea acordarea cetăţeniei individual, deoarece tot individual se acorda şi pentru românii din afara graniţelor ţării. Campania lui Eminescu a fost încununată de succes. În ziarul "Timpul", Mihai Eminescu scria: "Iar Europa...a făcut din chestiunea izraelită o chestiune de recunoaştere a independenţei noastre...Aşadar - cu sau fără evrei - pericolele internaţionale există. Evreii sunt un pericol imediat, pipăit şi văzut; ei formează acea nenumărată populaţie cu desăvârşire improductivă care trăieşte din precupeţirea muncii şi sănătăâii românului...în Moldova nu e oraş în care evreii să nu formeze majoritatea sau cel puţin jumătatea populaţiei..."

Prin activitatea susţinută a lui Mihai Eminescu, Partidul Conservator a reputat două mari victorii: Legea pentru neînstrăinarea pământurilor ţărăneşti, lege ce lua ţăranilor posibilitatea de a vinde pământuri evreilor; Legea contra itzurei (camătei), care îi împiedica pe cămătarii evrei să abuzeze total de ţăranul român.

În ianuarie 1877, Eminescu a publicat seria de articole "Evreii şi Conferinţa", scriind: " Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? De când rachiul este un element de civilizaţie?...Un agent al guvernului unguresc zvârle dintr-o şcoală zidită de români băncile, demite pe învăţător şi pe preot, îşi bate joc de un sat..., făcut-au caz presa austriacă de aceasta? Nici vorbă! Dar dacă un prefect în România cutează a opri pe un evreu de a vinde băuturi spirtoase într-un sat? Persecuţie, pradă, nelegiuire!".

Episodul legat de "boala" şi moartea lui Mihai Eminescu este ţinut secret.

În 1882, poetul naţional îi scria Veronicăi Micle: " Timpul acesta m-a stricat în realitate cu toată lumea, sunt un om urât şi temut, fără nici un folos...unul din oamenii cei mai urâţi din România...Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor".

În perioada în care Eminescu conducea ziarul "Timpul", Petre Carp conducea partidul. Cei doi au intrat într-un puternic conflict. Carp era membru al lojei masonice Steaua României, alături de Titu Maiorescu, Alexandru Şuţu, Theodor Rosetti şi alţii, care s-au ocupat de lichidarea lui Mihai Eminescu.

Cu un an înainte de anihilarea lui Eminescu, ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer a transmis un raport secret: "Societatea Carpaţii a ţinut în 4 ale lunii o întrunire publică cu un sens secret. Dintr-o sursă sigură( n.a. Titu Maiorescu), am fost informat despre această întrunire...S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată...S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru a se orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari."

Urmărirea lui Eminescu de către agenţi secreţi ai puterilor străine a fost remarcată din 1876, prin agentul Lachman, aflat în solda ambasadei Austriei la Bucureşti.

În dimineaţa zilei de 28 iunie 1883, gazda poetului, madam Szoke, îi trimitea masonului Titu Maiorescu un bileţel în care scria că Eminescu înnebunise. Astfel, fără voia sa, Eminescu a fost internat de către dr. Alexandru Şuţu la "Caritatea" ( Caritas), cu diagnosticul fals de alcoolism şi sifilis. Dr. Iszac a aplicat asupra lui Eminescu un tratament menit să-l elimine: administrarea de mercur, câte 20 de fracţiuni a 4 grame! Urmare a acestui tratament, Eminescu a suferit o paralizie parţială, a fost internat, scos din ţară.

Să ne oprim asupra detaliilor şi personajelor: Titu Maiorescu, profesor universitar şi decan al Facultăţii de Filozofie, a fost înlăturat din învăţământ în urma unui proces de imoralitate. Din activitatea de avocat a obţinut o importantă avere, având clienţi ca Warschawsky, Rafalovich, Boboritz, Hessen şi Kalinowsky, Rubinstein şi Hirschler.

Titu Maiorescu i-a scris un bilet lui Eminescu, rugându-l să vină la el în vizită. Precând de la redacţia "Timpul", Eminescu ajunge la Maiorescu, care în trimite la complicele său Simţion, sub pretextul transmiterii unui bilet important. Ajuns la Constantin Simţion, Eminescu a fost săltat de haidamacii lui Şuţu şi cărat la ospiciu.

Toţi conspiratorii pleacă rapid în străinătate!

Trebuie spus că Şuţu l-a internat pe Eminescu fără să existe o solicitare scrisă de admitere, care să cuprindă "numele, prenumele, profesiunea, religiunea, etatea, domiciliul, atât al pătimaşului cât şi al petiţionarului"(Decret nr. 1012, art. 8); l-a internat fără "vreun act medical subscris de doi medici"; nu a anunţat Administraţia specială asupra internării; nu a solicitat constituirea unei comisii care sî-l examineze pe Eminescu; nu a întocmir "Buletinul unde va scri cauza admiterii".

Închis, Eminescu a fost scos de sub protecţia publicului şi a familiei.

Fratele poetului, Matei Eminescu, i-a scris lui Maiorescu: " Sunt informat că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeţi-mi urgent unde se găseşte ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an şi dacă binevoiţi a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 de galbeni într-un loc - îi iau şi-i cheltuiesc toţi pentru el." Titu Maiorescu s-a prefăcut că nu a primit scrisoarea lui Matei Eminescu!

La 20 octombrie 1883, Eminescu a fost transportat ilegal la Viena. La 5 februarie 1884 este luat şi primbat prin Italia. A ajuns la Bucureşti pe 27 martie 1884. Pe 7 aprilie 1884 a fost expediat la Iaşi.

La sfârşitul anului 1888, Eminescu a revenit la Bucureşti, alipindu-se ca redactor la un important ziar politic. La începutul anului 1889 a fost ridicat prin ordin al Poliţiei Capitalei, dus la Spitalul Caritas, internat şi supus tratamentului medical.

Dr. Tomescu nota: " articulaţia cuvintelor este normală. El pronunţă bine şi clar şi nici gângăvie, nici bolboroseală, nici acele diverse defectuozităţi aşa de comune în maladiile cerebrale nu s-au putut observa până în ultimele zile ale vieţii sale..."

Eminescu a murit datorită unui...accident: a fost lovit de un nebun, cu o piatră, în zona parietală stângă a capului!

La autopsie s-a reţinut: creierul lui Eminescu cântărea 1490 gr., lobul stâng fiind cu 25 gr. mai greu decât lobul drept. Nu au fost descoperite elemente de boală patologică. A fost îmbolnăvit datorită tratamentului cu morfină şi mercur!

Vezi și
Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Scara de valori a societății romanești
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Destinatii uimitoare pe glob
Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile
Primarul care nu frură
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
O Nouă Republică
   A fi patriot nu e un merit, e o datorie.!
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Set medical Covid necesar acasă
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Inamicul numărul unu al acumulatorilor
Sistemele solare - apă caldă
Economisirea energiei electrice
Hoțul de cărți
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Microbii din organismul uman
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
„Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”
Masca ce omoară virusul O veste de Covid
Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici