Babilonul de acum 4000 ani

Imperiul Babilonian (sau Babilonia) a fost un stat antic în Mesopotamia Inferioară (Irak), Babilon fiind capitala sa. Imperiul Babilonian a apărut atunci când regele Hammurabi cel Mare (circa 1728 – 1686 î.Hr.) a creat un imperiu din teritoriile fostelor regate Sumer și Akkad.

Imperiul Babilonian a adoptat limba akkadiană semitică pentru uz oficial și a păstrat limba sumeriană pentru uz religios, care în acel moment nu mai era o limbă vorbită. Tradițiile akkadiană și sumeriană au jucat un rol major în cultura babiloniană de mai târziu, iar regiunea va rămâne un important centru cultural, chiar și în afara statului, în întreaga epoca bronzului și epoca fierului timpurie. Cea mai veche mențiune a orașului Babilon poate fi găsită într-o tabletă din timpul domniei lui Sargon din Akkad, datând din secolul al XXIII-lea î.Hr.. 

Codul lui Hammurabi este o culegere de legi din timpul regelui babilonian Hammurabi. Codul a fost scris în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un Prolog, 282 de articole de legi și un Epilog. Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri. Stela a fost descoperită între 1901-1902 

  Vezi Sursa Info AICI 

În urmă cu mai bine de 4000 de ani, în inima Mesopotamiei, orașul Babilon, aflat pe teritoriul actual al Irakului, deținea un sistem de canalizare care pare de necrezut pentru acea vreme. Sub străzile orașului, dar mai ales sub fiecare locuință, meșterii babilonieni instalaseră țevi din argilă arsă, îmbinate cu grijă, care transportau apa murdară și reziduurile către canale principale, îngropate și ele în pământ. Aceste canale duceau apele uzate în afara orașului, unde erau evacuate în mod natural sau folosite pentru irigații, după filtrare prin metode rudimentare.

Este cu atât mai uimitor cu cât aceste conducte din lut erau nu doar funcționale, ci și standardizate. Unele aveau forme conice, îmbinate pe principiul tuburilor telescopice, pentru a preveni scurgerile și înfundările. Era o inginerie avansată, pusă la punct cu grijă, într-o civilizație care mai construise și canale de irigație, apeducte, baraje și sisteme de distribuție a apei în funcție de anotimpuri. În unele locuințe din cartierele nobiliare ale Babilonului, arheologii au descoperit chiar băi rudimentare, cu podele din piatră și un sistem de drenaj funcțional.

Mai mult decât atât, unele dintre aceste case aveau toalete proprii – nu simple gropi, ci adevărate structuri cu apă curgătoare. Apa era adusă prin mici canale sau vase turnate manual și curgea prin țevi spre exterior, spălând deșeurile și ducându-le în afara zidurilor orașului. Se pare că sistemul funcționa pe principiul gravitației, cu pante ușoare care direcționau constant fluxul apei. Este o formă incipientă, dar extrem de eficientă, a toaletelor moderne.

Această realitate pare cu atât mai remarcabilă cu cât, în aceeași perioadă istorică, majoritatea Europei se afla încă într-o stare arhaică. Populațiile europene trăiau în colibe simple, cu podele de pământ și fără niciun sistem de canalizare sau igienizare. Deșeurile erau aruncate la întâmplare, iar bolile infecțioase făceau ravagii tocmai din cauza lipsei unui sistem organizat de salubritate. Comparativ, civilizațiile mesopotamiene erau cu milenii înaintea timpului lor.

Abia în secolul al XIX-lea, marile orașe europene au început să adopte sisteme de canalizare asemănătoare – folosind țevi din ceramică sau fontă, inspirate în mod indirect de descoperirile arheologice și descrierile despre civilizațiile vechi. A fost nevoie de revoluția industrială și de numeroase epidemii pentru ca igiena publică să devină o prioritate în Europa. Până atunci, ceea ce Babilonul reușise să implementeze cu mii de ani în urmă a fost complet uitat sau ignorat.

Babilonul rămâne, astfel, un simbol al unei civilizații avansate, care a înțeles devreme că progresul înseamnă mai mult decât temple și palate – înseamnă și viață cotidiană decentă, apă curată, salubritate și sănătate publică. Iar faptul că aceste sisteme sofisticate au fost construite cu mijloace simple, din lut și piatră, ne amintește cât de ingenioși puteau fi oamenii Antichității, chiar fără ajutorul tehnologiei moderne.

Text Preluat de la Buliga Raducu 

Trupele Staționate

 România deschide porţile pentru trupele NATO. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat modificările legii care stabileşte în ce condiţii militarii străini se pot antrena şi staţiona în România. Tehnica de luptă a statelor membre NATO poate fi amplasată în unităţi militare din ţara noastră, dacă există o ameninţare în zonă, iar statul român va plăti parte din cheltuielile militarilor NATO, relatează HotNews.

România plăteşte staţionarea trupelor NATO

Legea privind intrarea, staţionarea şi desfăşurarea forţelor armate străine a fost modificată, unul dintre articole referinduse la staţionarea tehnicii militare pe teritoriul ţării. Potrivit legii, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să existe o ameninţare la adresa ţării sau alianţei, în cazul de faţă vorbim despre situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia.   Vezi sursa Info AICI

Trupele staționate în Țările cu care au tratate bilaterale de apărare și ajutor Reciproc în caz de conflict armat. Acestea însă crează probleme economico-Financiare în Zona de conflict și frămintări în interiorul țărilor care își dau acordul pentru Staționate .

Trupele Staționate în alte țări, care ar urma să intervină sau să intimideze Statele agresoare din vecinătate șunt pltătite în mod special, de exemplu cu 1000 euro pe zi, pentru ca acestea să își păstreze moralul, să poată trimite bani familiilor în Șara de unde provin și nu în ultimul rind să iși poate cumpăra tot ce dorește in cazul că nu se adaptează la Hrana de cazarmș.

Puterile Axei

Această înțelegere, care nu a fost la început o alianță militaro-politică oficială,a fost fondată pe conceptul Axei Roma-Berlin (Pactul de Oțel). Mai târziu, Axa s-a transformat în Pactul Tripartit, prin adeziunea Japoniei. Fiecare dintre puterile importante ale Axei Roma-Berlin-Tokio au pornit la război din proprie inițiativă: Germania în 1939, Italia în 1940, iar Japonia în 1937 împotriva Chinei și în 1941 împotriva SUA, de multe ori fără să-și acorde un ajutor reciproc coordonat. Între puterile Axei nu s-au împărțit cea mai mare parte a tehnologiilor și resurselor și nu a existat o coordonare serioasă strategică și tactică între aceste forțe.

După ieșirea Italiei din Axă, Germania și Japonia au funcționat ca puteri absolut separate, fiecare ducându-și propriul război pe teatre de luptă diferite—Germania în Europa, iar Japonia în Pacific. Mai multe puteri mici au luptat de partea Axei, cele mai multe fiind subordonate efortului de război al Germaniei sau Japoniei.