"În cultura tradițională românească spiritele defuncților se manifestă printre cei vii în perioada marcată de zilele de ajun a două sărbători mari: Sf. Gheorghe (22 aprilie) și Sf. Dumitru (25 octombrie). Perioada de maximă activitate este în ajunul Sf. Andrei (29 noiembrie) fiind momentul în care, după credințele populare, se pogoară pe pământ sfinții patroni ai lupilor, Petru și Andrei, și se dezlănțuie forțele malefice reprezentate de strigoi și de lupi", a declarat etnologul Ania Moldoveanu.
Ziua de Sf. Andrei marchează începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sânandrei Cap-de-Iarnă. "Punctând un început, acest moment este unul puternic marcat de sacru, astfel explicându-se manifestările specifice acestei sărbători: deschiderea cerurilor, coborârea spiritelor morților precum și luptele nocturne ale strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului", povesteşte etnologul. Remediile cele mai folosite pentru a contracara acțiunea acestor spirite neliniștite erau sarea, macul, cânepa și usturoiul.
"În noaptea de 29 noiembrie se organiza „păzitul usturoiului”, o noapte de veghe în care tinerii petreceau și mâncau, având în centrul mesei câteva căpățâni de usturoi înconjurate de tămâie și resturi de la lumânările de Paști, aprinse. Usturoiul privegheat era dus a doua zi la biserică și sfințit, fiind folosit apoi în farmecele de dragoste și ca leac pentru animalele bolnave", mai spune Ania Moldoveanu .
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Fetele care vroiau să își vadă ursitul preparau în această noapte „turta de indrei”, din apă, făină și sare în cantități egale, măsurate cu o coajă de nucă. Fetele mâncau acest aliment, urmând să îl vadă în vis pe viitorul soț venind să le ofere apă. În această zi nu se lucra, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și pentru ca lupii să nu atace gospodăriile.
Aşa că dacă vă place Halloweenul, puteţi să îl mai sărbătoriţi încă o dată şi în noaptea de Sf. Andrei.
Vezi sursa info : Românii au propriul Halloween
Sf Andrei, adevăratul Halloween românesc! Cum să te ferești de ghinion și blesteme
Halloween 2019, sărbătoarea păgână cu ecou în întreaga lume se sărbătărește în fiecare an pe data de 31 octombrie. Halloween dă startul petrecerilor în costume de monștri, iar cinematografele și-au făcut din timp lista de filme de groază. Puțini știu că românii au propria sărbătoare de Halloween, iar ea pică pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.
Halloween 2019. Adevăratul Halloween românesc pică pe 30 octombrie și coincide cu sărbătoarea Sfântului Andrei, răstignit pe o cruce în formă de X și considerat ocrotitorul românilor.
Sfântul Andrei sau Sântandrei are o multitudine de superstiții populare, similare cu Halloween, nopatea terifiantă în care morții se trezesc la viață, și comercializată în aproape toată lumea, inclusiv în România.
Pregătirea pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, care poate fi considerată un Halloween autentic românesc, se face încă din ajun, adică din 29 noiembrie când se practică o serie de ritualuri menite să țină la distanță strigoii și spiritele rele, creaturi și laitmotivuri care se întâlnesc și în tradiționalul Halloween american.
De ce noaptea Sf Andrei este considerată adevăratul Halloween românesc
Tindem să preluăm tot ce vine din exterior, iar sărbătoarea Halloween a devenit un succes și la noi. Însă, înainte de a îmbrățișa alte culturi și obiceiuri, promovate din rațiuni comerciale (sau altele) ale altora, este bine să privim în sânul propriului nostru folclor care abundă în tradiții și superstiții diverse. În plus, dacă avem propria zi a dragostei - Dragobetele- celebrat pe 24 februarie, deși ne dăm în vânt după Valentine`s Day al americanilor (14 februarie), de ce nu am avea și un Halloween al nostru?!
De Halloween-ul românesc, în noaptea strogoilor (Ajunul Sfântului Andrei), se practică o serie de ritualuri provenite din credințe și superstiții ancestrale: se ung ușile, ferestrele cu usturoi contra strigoilor; se apăra vițele cu mac, sare; nu se mătura de teamă lupilor; dacaca este luna plină și cer senin, iarnă va fi moinoasă iar dacă este nor, ploaie, nea, zile vor fi mari; se fac vrăji de aflarea ursitei, de noroc, de dragoste - toate pentru a alunga Răul și a îmbrățișa Binele.
În ziua de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei și adevăratul Halloween românesc, se mănâncă bucate cu usturoi; se ține post până la amiază că să fie iarnă bună, noroc în meserii, viață și sănătate; nu se piaptănă nu se pronunța numele lupului, nu se împrumută din casă, dacă gogoșii de stejar sunt plini, va fi anul viitor ploios; fețele fac vrăji de dragoste; se fac vrăji de întors pentru obiectele furate, pierdute; se pune o crenguță de măr în apa.
Vezi sursa info : Ziua Sfântului Andrei și adevăratul Halloween
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu